Contra, sfaturi pentru tricolori la final de an: „E nevoie de sacrifcii, eu așa…”. Modelul Messi: „E cel mai bun din ultimul deceniu”

Redactor:
Andrei Pal
Contra, sfaturi pentru tricolori la final de an:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Impresionat de ce a reușit Lionel Messi în derby-ul cu Real Madrid (3-0), selecționerul Cosmin Contra a vorbit despre cât de bun este argentinianul și le-a dat anumite sfaturi tricolorilor. „Guriță” crede că e nevoie de suferință și sacrificii pentru a reușit în fotbalul de performanță.

Aflat la Madrid în vacanță, selecționerul Cosmin Contra a fost impresionat de evoluția argentinianului și recunoaște că i-ar prinde bine un asemenea jucător în naționala României.

„Din punctul meu de vedere, e cel mai bun jucător din ultimul deceniu. Ar fi fost frumos să avem și noi un Messi în fotbalul românesc, îmi făcea treaba mai ușoară. Însă, avem mulți jucători talentați, eu am mare încredere în băieții noștri. Jucătorii români pot face o treabă foarte bună.

În fotbalul românesc, alta e problema. Ar trebui învățați de când sunt copii ceea ce înseamnă fotbalul de performanță. E nevoie de sacrificii, eu așa văd fotbalul de performanță. să suferi în anumite momente pentru meseria asta. Ca fotbalist profesionist, nu-ți permiți vacanțe, nu-ți permiți zile libere, cum au alți oameni. Nu ai un program prea liber, e nevoie de sacrificii, iar această mentalitate, din păcate, la noi are de suferit.

Am impresia că ne mulțumim cu puțin, nu ne dorim prea multe. Ajungem la un anumit nivel și ne oprim acolo. Avem talente care pot juca în orice campionat din lume, dar se mulțumesc cu puțin. Încerci să ajungi la ei, să-i faci să înțeleagă anumite lucruri, dar, până la urmă, tot de ei depinde, de ceea ce își doresc în viață” , a declarat selecționerul României, Cosmin Contra, conform TelekomSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×